Ghimbirul (Zingiber officinale) este o plantă perenă care crește între un metru și un metru și jumătate în înălțime și preferă climatele calde și umede. Are frunze înguste, lucioase, de culoare verde strălucitoare, iar florile sale de vară (rar întâlnite) sunt de culoare verde-gălbuie. Rizomul este partea folosită în scopuri culinare și medicinale. Soiurile comerciale de ghimbir sunt de obicei descrise în funcție de originea lor geografică. Întâlnită în mod obișnuit în Asia de Sud-Est, India, Africa și Indiile de Vest, această plantă poate fi cultivată și în alte zone cu condiții de creștere adecvate.
Ghimbirul este consumat în mod obișnuit în dieta noastră ca aditiv în gătit, însă ghimbirul are o istorie îndelungată de utilizare în scopuri medicinale. Este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale din China și Japonia, unde a fost prescris în mod obișnuit pentru dureri de cap, greață și alte probleme stomacale, precum și pentru răceli. Caracterizat ca fiind „picant” și „fierbinte”, ghimbirul este considerat a „încălzi corpul și a trata extremitățile reci, a îmbunătăți pulsul slab și întârziat, a rezolva tenul palid și a întări organismul după pierderea de sânge”.
Efectul antialgic al ghimbirului a fost descris pentru prima dată într-unul dintre canoanele medicinei tradiționale chineze în anul 200 d.Hr.
În India, ghimbirul, atât în formă proaspătă, cât și sub formă de pulbere uscată, este folosit în bucătărie și în practica medicală ayurvedică. Clasificat de către practicanții ayurvedici ca fiind picant, cu un gust dulce, potența ghimbirului, este „fierbinte”. Ghimbirul are reputația de a echilibra doshas (cele trei principii organizatorice care asigură homeostazia în medicina ayurvedică), de a ameliora simptomele răcelii și ale altor infecții virale, de a îmbunătăți digestia, de a stimula apetitul și de a diminua artrita. În unele țări africane, de exemplu în Nigeria, ghimbirul a fost folosit pentru a trata malaria și febra galbenă. În India de Vest a fost administrat pentru infecții ale tractului urinar.
În practica medicinii alternative occidentale, principalele utilizări ale ghimbirului includ prevenirea răului de mișcare, prevenirea grețurilor și tratamentul afecțiunilor reumatologice ca antiinflamator. Dovezile in vitro sugerează că ghimbirul ar putea avea efecte anticancerigene.
Majoritatea cercetătorilor au concluzionat că ghimbirul crește motilitatea gastrointestinală, accelerează golirea stomacului (efecte gastroprokinetice) și stimulează drenajul bilei (efect coleretic).
Analiza ghimbirului relevă 2 clase majore de substanțe fitochimice: uleiurile volatile, care dau ghimbirului mirosul său plăcut, și compușii nevolatili (de exemplu, gingerolii și zingeronele), care explică gustul său picant și efectele sale farmacologice. Mecanismele antiemetice exacte ale ghimbirului sunt încă necunoscute, dar studiile in vitro au relevat efecte antagoniste ale gingerolilor asupra receptorilor serotoninergici 5-HT3 și colinergici M.
În medicina tradițională chineză, ghimbirul este indicat în mod specific ca remediu pentru greața și vărsăturile de sarcină. Studiile și metaanalizele realizate până în prezent concluzionează că ghimbirul este o opțiune nonfarmacologică eficientă pentru tratarea grețurilor și vărsăturilor de sarcină, fără să prezinte risc de complicații pentru mamă sau făt. Consensul actual pentru doza maximă sigură de ghimbir este de 2 g/zi, în doze divizate de 250 mg, chiar și în timpul sarcinii.
Primul studiu clinic al ghimbirului din literatura occidentală a fost realizat în 1982. Pulberea de rizom de ghimbir 940 mg a fost comparată cu dimenhidrinat oral 100 mg. Ghimbirul a fost superior dimenhidrinatului și placebo pentru prevenirea răului de mișcare atunci când a fost administrat cu 20-25 de minute înainte de testare într-un scaun rotativ cu motor. Ulterior, numeroase studii au demonstrat eficacitatea ghimbirului împotriva răului de mișcare, ca antiemetic la femeile însărcinate, post-operator sau pentru greața indusă de chimioterapie.
Doza tipică de ghimbir pentru prevenirea grețurilor și a vărsăturilor variază între 500 și 1000 mg de rizom uscat sub formă de pulbere, ceea ce echivalează cu 2 până la 4 g de rizom proaspăt sau confiat (aproximativ 2,5 cm de substanță), și se consumă cu o oră înainte de expunere. Doza raportată pentru tratamentul artritei reumatoide sau al osteoartritei este de 500-1000 mg de rizom sub formă de pulbere zilnic.
Deși ghimbirul a fost utilizat istoric pentru tratarea afecțiunilor reumatice și deși extractele de ghimbir au demonstrat capacitatea de a inhiba metabolismul acidului arahidonic – oferind potențial o acțiune antiinflamatoare – au fost deocamdată publicate date foarte limitate privind eficacitatea în sprijinul acestei indicații. Pacienții au descris în mod subiectiv ameliorarea simptomelor, mulți dintre ei declarând că au reușit să reducă utilizarea altor medicamente antiartritice.
Un efect secundar al ghimbirului poate fi refluxul. În afară de disconfortul gastric, efectul secundar al refluxului nu prezintă niciun prejudiciu sau daună pe termen lung, dar pacienții ar trebui avertizați cu privire la acest efect secundar înainte de a începe terapia cu ghimbir.
Nu au fost raportate efecte adverse importante pentru ghimbir la om și nici interacțiuni medicamentoase care să implice ghimbirul.
În concluzie, merită să fim conștienți de valoarea ghimbirului și să îl tratăm ca pe un partener de încredere atunci când ne confruntăm cu stări sau afecțiuni în care ghimbirul deja a demonstrat proprietăți și beneficii unice.
Referințe:
- Li H, Liu Y, Luo D, et al. Ginger for health care: an overview of systematic reviews. Complement Ther Med. 2019;45:114–123
- Lete I, Allue J. The effectiveness of ginger in the prevention of nausea and vomiting during pregnancy and chemotherapy. Integr Med Insights. 2016
- Giacosa A, Morazzoni P, Bombardelli E, Riva A, Bianchi Porro G, Rondanelli M. Can nausea and vomiting be treated with ginger extract. Eur Rev Med Pharmacol Sci. 2015
- Grontved A, Brask T, Kambskard J, Hentzer E. Ginger root against seasickness. A controlled trial on the open sea. Acta Otolaryngol. 1988 Jan-Feb. 105(1-2):45-9
- Stewart JJ, Wood MJ, Wood CD, Mims ME. Effects of ginger on motion sickness susceptibility and gastric function. Pharmacology. 1991. 42(2):111-20
- Holtmann S, Clarke AH, Scherer H, Höhn M. The anti-motion sickness mechanism of ginger. A comparative study with placebo and dimenhydrinate. Acta Otolaryngol. 1989 Sep-Oct. 108(3-4):168-74
- Ozgoli G, Goli M, Simbar M. Effects of ginger capsules on pregnancy, nausea, and vomiting. J Altern Complement Med. 2009 Mar. 15(3):243-6
- Wood CD, Manno JE, Wood MJ, Manno BR, Mims ME. Comparison of efficacy of ginger with various antimotion sickness drugs. Clin Res Pr Drug Regul Aff. 1988
- Borrelli F, Capasso R, Aviello G, et al. Effectiveness and safety of ginger in the treatment of pregnancy-induced nausea and vomiting. Obstet Gynecol. 2005 Apr